Mihai Uță (1902-1964), profesor de filosofie, autor de lucrări filosofice remarcabile, este teoreticianul filosofiei lui Auguste Comte și a lui Maimonide în filosofia românească.
S-a născut în Caracal la 14 noiembrie 1902, într-o familie numeroasă din mahalaua Bold. Studiile liceale le face la Ioniță Asan, având profesori pe Vasile Olexiuc, Aristide Popovici, Dumitru Eftimescu. În 1928 devine doctor în filosofie la Strassbourg. Este numit profesor la Școala Normală de băieți din Grădiștea (Vlașca), apoi la Liceul Militar din Iași.
În gnoseologie, filosoful Mihai Uță este adeptul raționalismului critic alături de Mircea Florian, D.D.Roșca, I. Brucăr, N. Bagdasar susținând că „rațiunea conține în germene condițiile inteligibilitatii lumii”.
Teoria științei în filosofia lui Auguste Comte (La Theorie du savoire dans la philosophie d'Auguste Comte) a apărut în 1928 la Libraria Felix Alcan din Paris. Această lucrare a filosofului Mihai Uță, a fost, de fapt, teza sa principală de doctorat în filosofie susținută la Universitatea din Strasbourg, profesor coordonator fiind epistemologul francez Edmond Goblot, profesor de Istoria științei și filosofie la Universitatea din Lyon. În subsidiar, Mihai Uță a susținut după tipicul vremii, și o teză de doctorat secundară, La Lois des trois etats dans la philosophie d'Auguste Comte, apărută și aceasta în 1928.
Originile filosofiei positive și Filosofia și spiritul științei reproduc manuscrisele inedite lasate de Mihai Uță familiei puse la dispoziție editurilor de fiica filosofului, Mihaela Căruntu în vederea publicării.
Dialectica Existenței se vrea a fi o sinteza filosofică, prezentând sistematic și metodic studiile publicate în perioada interbelică, dar și unele lucrări filosofice de dimensiuni mai mici.
A fost director al revistelor Gândul vremii și Atheneum din Iași.
Filosoful Mihai Uță moare în 1964 la București.
