În orașul natal Caracal, amintirea lui se păstrează într-un bust de bronz așezat pe Aleea Bibian din Parcul Poroineanu, locul inițial al acesteia fiind în fața Teatrului Național.
Fiul Zoei (Mănăstiriceanu) și al căpitanului din cavalerie George Lecca, rămas în istorie prin celebra șarjă de la Vadin din 1877 în urma căreia cetatea Rahova a fost cucerită mai ușor, poetul, dramaturgul, prozatorul şi traducătorul Haralamb G. Lecca s-a născut la 20 februarie 1873 la Caracal; nepot al pictorului Constantin Lecca. Clasele primare le urmează la Caracal, liceul la Craiova, apoi studiile de medicină la Paris și la Facultatea de Drept a Universității din Bucuresti. A fost subdirector general al teatrelor, director al Teatrului National din Iași, inspector general al teatrelor, regizor și actor amator, jucând în propriile piese.
Puțini scriitori au fost contestați și elogiați deopotrivă precum Haralamb G. Lecca, însă mulți dintre cei care l-au pus la zid au avut în vedere, în primul rând omul, faptul că era un caracter autoritar, incomod, pătimaș, de o sinceritate aproape brutală, situație în care cu greu își putea face amici.
Contribuția pe care a adus-o la dezvoltarea teatrului românesc este în afară de orice discuție, cu toate că și în acest domeniu a fost contestat vehement de Mihail Dragomirescu, Al. Davila, N. Iorga, G. Călinescu mai mult sau mai puțin pe considerente profesionale. Au fost însă și mulți cunoscători ai genului care au rostit favorabil, considerându-l un factor de seamă în evoluția teatrului românesc, un precursor al teatrului nostru social (Ioan Livescu), în timp ce Radu D. Rosetti, care l-a cunoscut îndeaproape, remarca serviciul pe care l-a făcut teatrului românesc, apreciindu-l ca remarcabil, subliniind faptul că, alături de Davila și Gusti, “a fost unul dintre oamenii noștri de teatru cei mai pricepuți”.
Prozatorul și omul de teatru Liviu Rebreanu, afirmă cu toată convingerea că Lecca știe să construiască o piesă, iar scenariile sale sunt iscusite “este sentențios în dialog, cizelat, tăios, cu fraze scurte, sclipitoare”… își pregătește efectele teatrale cu precizie, iar, în scenele cele mari, gradația este inteligentă”.
A tradus din Shakespeare, Corneille, Racine, Hugo, Balzac, Th. de Ban-ville, Sienkiewicz, Maeterlinck, Boccaccio, Daudet, Conan-Doyle. Premiul V. Adamachi al Academiei (1898). Colaborează la Vatra, Convorbiri literare, Flacăra, Viața literară, Falanga, Rampa, Scena.
Decedează la București, în ziua de 9 martie1920, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.
