Domnia lui Mihai Viteazul este una dintre cele mai frumoase perioade din istoria poporului român, un reper istoric pentru toți românii. S-a născut cu aproximație la 1558, în Târgul de Floci. A fost fiul Tudorei,din neamul Cantacuzinilor și nepot al lui Iani Cantacuzino, mare dregător. A reușit pentru prima dată să unească cele trei țări românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania
Contemporanii din țară și diplomații străini din vremea lui Mihai se îndoiau de originea lui domnească și de aceea circulau tot felul de legende.
La 12 septembrie 1593, Mihai a ocupat tronul Țării Românești cu sprijinul unchiului său Iane, a lui Andronic Cantacuzino, a lui Sigismund Bathory și a ambasadorului englez la Constantinopol, Edward Barton, precum și al boierilor Buzești. Înscăunarea sa a avut loc la 25 octombrie 1593, la București.
În anul 1597, domnitorul a construit la Caracal o curte domnească, de unde a emis documente care au ca formula de încheiere „dat la curtea mea domnească din Caracal“. Curtea domnească din Caracal a fost construită în dealul Protosenilor și cuprindea edificii laice şi clericale, clădiri anexe, turnul de observaţie, biserica şi clopotniţa. Era înconjurată de un parapet de lemn care a fost înlocuit mai târziu. Domnitorul Mihai a stăpânit în județul Romanați, 23 de sate, toate situate în jurul Caracalului( hrisovul din 6 septembrie 1598) şi cuprinde satele: Fărcaşul, Slăveni, Gostavăţu, Băbiciu, Scărişoara, Rusăneştii, Crăceştii lui Danciu, Cilieni, Tiha, Izbiceni, Plăviceni, Siliştioara, Vişina, Cruşov, Studina de Jos, Studina Mare, Studeniţa, Frăsinetul de Jos, Frăsinetul de Sus, Vlădila, Deveselu, Redea şi Comanca. Pe lângă atributele sale administrative curtea domnească din Caracal a deservit şi interesele militare ale domnitorului la Dunăre.
Marele istoric, Nicolae Iorga, în lucrarea sa „Istoria lui Mihai Viteazu” consemnează că, „ la 10 septembrie 1598, pornind din tabăra de la Caracal, Mihai a trecut Dunărea şi a atacat trupele turceşti din răsărit, la Nicopole”. Cu acest prilej spune istoricul, Mihai ar fi notat într-un memoriu personal „mi-a fost ucis calul alb sub mine şi am fost rănit într-o spată“.
Arhiepiscopul catolic de Sofia, Petre Bogdan( Deodado) Bakšić,referindu-se la Mihai Viteazul spune că „ Mihai Beg este acela care a făcut oraş domnesc din satul Caracal”.
Din ordinul împăratului Rudolf al II-lea, la 9 august 1601, domnitorul Mihai Viteazul a fost ucis, de oamenii lui Gheorghe Basta, lângă Turda.