Academician Nicolae S. PETRULIAN (n.1902-d. 1983)

Membru marcant al Academiei Române inginer geolog, specialist în zăcăminte de minereuri şi totodată unul dintre fondatorii Şcolii Române de Inginerie Geologică şi Geofizică,
S-a născut la 7 ianuarie 1902 în cătunul Româna din Balș (Romanați), într-o familie de preot, ca al treilea copil dintre 14 fraţi.
Petrulian şi-a realizat studiile mai întâi în localitatea natală, după care, pe rând, la Liceul Militar Dimitrie Sturdza din Craiova, la Liceul Petru şi Pavel din Ploieşti, iar apoi la Secţiunea de Mine şi Metalurgie a Şcolii Politehnice Bucureşti (1923-1928), după care pleacă la Basel, ca bursier al statului roman. Nicolae Petrulian şi-a susţinut doctoratul în Zurich, Elveţia, în domeniul zăcămintelor metalifere cu teza Etude calcographique du gisement aurifere de Roșia Montana et du gisement de plomb et zinc de Herga (Transilvanie – Roumanie).
Autor şi coautor al mai multor cărţi de specialitate, Petrulian a fost iniţiator al metodei de analiză calcografică a zăcămintelor de minereuri în ţara noastră şi deţine numeroase contribuţii la descifrarea naturii mineralogice a mai multor concentraţii de minerale. A participat la congrese şi reuniuni geologice internaţionale, printre care Congresul din Mexic (1958), de la Copenhaga şi din India (1964) la Congresul al IV-lea Carpato-Balcanic din România (1961) etc. A primit titlul de laureat al Premiului de Stat (1952) şi al celui de Om de ştiinţă emerit (1971). A fost numit membru al Societăţii Franceze de Mineralogie şi Cristalografie.
În anul 1962 devine membru titular al Academiei Române.
Pe lângă seria de articole și lucrări științifice de specialitate de referinţă (La mineralisation aurifere de Vf. Negrii, Mineralogie and Geochemical Study of the Copper Mineralisation from Deva, Contribuţii geochimice la geneza zăcămintelor de la Leșul Ursului; Zăcăminte de minerale utile s.a.), a fost și un colecționar înfocat, lăsând patrimoniului Facultății de Geologie și Geofizică o vastă colecție de roci și minerale din toate zăcămintele din România.
A decedat la 9 noiembrie 1983, la București.