Născut la 2 septembrie 1916 în Romanați - localitatea Dobrosloveni (satul Potopin, de unde și pseudonimul), pe numele său adevarat Ion Magnea, viitorul scriitor, muzicolog și poet și-a facut studiile secundare în orașul Caracal înscriindu-se apoi la Facultatea de Litere si Filozofie din București pe care a întrerupt-o în anul 1941 din cauza razboiului. În 1960 și-a luat licența la Facultatea de Cinematografie, secția Teatrologie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. A fost ziarist și șef de birou în Ministerul Comunicațiilor, inspector de cadre la Banca de Investiții din Brașov, inspector cultural la Sfatul Popular al Regiunii Brașov, apoi la Oficiul de Stat pentru Turnee Artistice din București, șef al Cabinetului de muzică la Biblioteca Academiei Române.
Membru al Uniunii Scriitorilor, a fost doctor în istoria teatrului cu teza Dialectica eroului tragic. A scris de asemenea Nimfa litoralului pe muzică de Viorel Doboș prezentată la Teatrul Literar din Constanța în 1968.
Ion Potopin nu a fost doar un poet consistent, creaţia sa întinzându-se între anii 1946 (Cartea rănilor) şi 1987 (Drumul luminilor), ci şi dramaturg (Liliacul înfloreşte a doua oară, Steaua libertăţii etc.), autor de librete de operetă sau traducător din limbile franceză, italiană şi spaniolă. Adică un intelectual închinând mai multor muze.
Primele probe de condei le-a susţinut în periodicul Zorii Romanaţiului. A mai publicat volumele Clamor (1969), Discobolul (1972), Murmurul statuilor (1974), Profil de ivoriu (1976), Poema Română (1980), Maieutica luminii (1985). Versul său este unul elaborat, maiestuos, pretabil gesticii teatrale, derivând din lecturi contextuale. Autorul era un fervent clamant al lui Pygmalion şi al Galateei, al sculptorului Miron, şi evada în eleatice divagaţii despre Fiinţă şi Neant.
S-a stins din viață la10 mai 1998, la București.