Născut la 16 decembrie 1951, la Băbeni – Bistrița, județul Vâlcea, artistul plastic Virgiliu Dan Dimulescu a absolvit Liceul de muzică și arte plastice din Craiova, Institutul de Arte Plastice și Decorative „Ion Andreescu” Cluj-Napoca, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Universitatea de Vest, Facultatea de Arte și Design Timișoara – Profesor Gradul Didactic I.
A început să expună în anul 1977 la Cluj, apoi în foarte multe săli de expoziție din Olt, Vâlcea, Argeș, Tulcea, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Dolj, Buzău, Brăila, București – Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuși.
Lucrările sale au fost admirate atât în țară, cât și în străinătate, fiind expuse în Marea Britanie, Bulgaria, Italia sau chiar Canada. Timp de 20 de ani, Virgiliu Dan Dimulescu a condus Clubul Copiilor Marius Bunescu din Caracal. De asemenea, a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici Vâlcea.
În cei 34 ani de carieră, mai mulţi tineri i-au urmat sfaturile şi au reuşit să ducă arta mai departe. Printre ei se numără Constantin şi Nicoleta Zgribincea, Felix Văduva (absolvent al Facultăţii de Arte Plastice), Daniela Chiţu (arhitectură), Ileana Obădan (arte plastice-design vestimentar) şi Andreea Băluţă (masterand design vestimentar).
Virgiliu Dan Dimulescu, unul dintre cei mai cunoscuți pictori din țară, s-a stins din viață la Caracal, în data de 21 octombrie 2020.